Sfaturi înainte să devin părinte

Viata are caile ei minunate prin care ne ajuta sa crestem. A avea copii este una din experientele cele mai profunde pe care le putem trai. Aceasta necesita mai ales un demers interior permanent de autocunoastere, care poate fi inceput chiar si inainte de a deveni parinti.

De fiecare data cand imi privesc copilul, ma minunez de transformarea pe care a adus-o in viata mea. Am permis acestei experiente sa ma transforme, uneori “predandu-ma” ei, alteori opunandu-ma. Si de fiecare data am observat diferentele.

Mi-as fi dorit sa existe un curs ori o carte care sa ma pregateasca 100% pentru aceasta experienta. In iluzia mea de a fi in control, credeam ca sunt de ajuns doar iubirea mea si cunoasterea unor tehnici pe care sa le aplic pentru a creste usor copilul si a preveni eventualele conflicte. Insa, cand momentele dificile apareau, am observat ca nu puteam aplica o tehnica sau alta, desi cunosteam cateva. Pana la urma preluau controlul reactivitatea mea emotionala, oboseala, (uneori) dorinta de a raspunde asteptarilor altora in legatura cu cresterea copilului.

De-a lungul timpului mi-am dat seama ca sunt unele lucruri care m-ar fi ajutat enorm, daca le-as fi stiut inainte sa devin mama. Ele imi sunt si acum foarte utile, atat in relatia cu copilul cat si cu celelalte persoane din viata mea. Sumarizez mai jos cateva dintre acestea:

Sa reflectez asupra copilariei mele si sa ma gandesc: cum am fost eu crescuta? Ce nevoi nu mi-au fost implinite? Cum pot sa le implinesc acum, ca adult? Cu alte cuvinte sa-mi “cresc” intai copilul interior, partea din el care a suferit, pentru ca atunci cand devin parinte sa nu intre in competitie cu copilul real. Copilul interior apare in multe din relatiile noastre, dar iese la iveala mai ales in relatia parinte-copil.
Sa-mi dezvolt capacitatea de observator, de a vedea dintr-o zona neutra emotional ce se intampla in interiorul meu. Deoarece copiii ne “agata” atat de usor partile noastre ranite, consider ca aceasta e o abilitate fundamentala pentru un parinte constient. Cum fac asta? Imi aloc macar 10 minute pe zi sa stau in tacere, in auto-reflectie. Pot sa meditez, sa scriu in jurnal, sa-mi analizez viata. Ma gandesc cum anumite evenimente din viata mea au determinat aparitia unor emotii specifice. Dupa ce observ aceasta conexiune, sa-mi dau voie sa traiesc emotiile. Inteleg cat de important este sa fiu in contact cu sentimentele mele.
Ma antrenez in mod constient sa-mi asum deciziile si consecintele actiunilor mele – daca de multe ori ii gasesc vinovati pe ceilalti pentru ce nu merge in viata mea. Astfel invat sa renunt la victimizare si nu-mi mai proiectez nevoile neimplinite pe ceilalti, lucru pe care il facem foarte usor cu copiii. Actionez dintr-un spatiu interior de claritate si autenticitate.
Exersez renuntarea la ideea de a avea control asupra altcuiva. Pot avea control doar asupra reactiilor mele emotionale, cand le constientizez. Cu cat ma cunosc mai bine, stiu ce ma afecteaza/enerveaza mai tare, cu atat pot sa lucrez asupra acelor lucruri. Astfel, pot preveni din ce in ce mai mult ca ele sa ma copleseasca atunci cand apar.
Sunt atent/a la cum ma conectez cu ceilalti, cata atentie le acord. Sunt atent/a la ce cuvinte folosesc, la ce energie transmit. Copilul cere extrem de multa atentie mai ales in primii ani de viata. Pot sa-mi mentin atentia asupra cuiva, perioade mari de timp, in mod bland si iubitor? Bineinteles experienta va fi diferita cand apare efectiv copilul, caci dupa multe nopti nedormite petrecute cu el la inceput, rezervele noastre de energie vor scadea. Dar macar vom sti catre ce sa tindem cand vom depasi perioada cea mai grea.
Sa constientizez modul in care pun limite in viata mea. Daca nu stiu sa fac asta cu adultii, imi va fi greu sa pun limite sanatoase copilului. Avem nevoie sa invatam sa spunem “Nu” in mod asertiv, calm, si nu la furie, atunci cand simt ca nu mai am nicio resursa.
Ce convingeri/credinte am referitoare la cresterea copiilor? E important sa-mi creez un spatiu interior flexibil, in care sa dau voie copilului sa se manifeste, altfel risc sa-i impun adaptarea la schema mea rigida de gandire. Ma las condusa de convingerile parintilor, ale societatii in care traiesc, (care oricum ne influenteaza inconstient) ori aleg sa-mi ascult intuitia, sa ma interesez de noile cercetari in domeniu si sa-mi creez propriile convingeri care ii permit copilului meu sa se dezvolte optim? Nu ma refer la izolare sociala ci la a-mi crea propriile standarde ce corespund valorilor mele referitoare la rezolvarea conflictelor, succes, pedepse, etc.
Discut cu partenerul ori partenera despre valorile comune, ce si cum ii vom transmite fiului sau fiicei. De multe ori apar conflicte intre stilurile parentale, care produc o mare confuzie copilului. Cand diferentele de stil sunt analizate inainte, discutate, negociate intr-un cadru calm (si nu intr-o stare de furie ori oboseala), se creeaza un climat de armonie in familie pe care copilul il simte si ii creeaza un sentiment de siguranta.
Ma gandesc la modalitatile prin care pot sa ma relaxez mai eficient (mai ales in situatii de oboseala extrema) si la ce ajutoare pot apela in acest sens. Pentru ca timpul alocat destinderii personale se reduce foarte mult dupa ce apare copilul, am nevoie sa stiu totusi ce modalitati am disponibile de a-mi implini aceasta nevoie esentiala intr-un mod diferit, care sa fie adaptat noii realitati familiale.
Exersez toleranta la frustrare! Prezenta copiilor in viata noastra poate fi foarte stresanta. De multe ori ei ne imping la limita rabdarea si avem nevoie sa invatam sa toleram disconfortul, haosul, dezordinea (cel putin cand ei sunt mici). Ne e usor sa ne conectam cu copiii cand acestia sunt veseli si ne asculta dar cum reactionam cand nu fac ce spunem noi? Cum fac sa-mi amintesc ca e mai important sa ma aliniez cu trairile copilului si sa-i dau ce are cu adevarat nevoie decat sa ma “agat” in mod rigid de ce stiu eu ca trebuie facut.
Reflectez la moduri in care pot sa imi simplific viata, eliminand tot ce nu e esential si consumator de timp. (Eu am eliminat spre exemplu, cablul TV). La ce pot sa renunt acum pentru a face loc copilului si a putea sa-i dau tot ce are nevoie, fara sa ma frustrez? Nu trebuie sa renunt la tot ce-mi face placere, dar sa fiu constient/a ca ritmul vietii va fi diferit – cel putin o perioada – si sa fiu pregatita interior de aceasta schimbare.
Ma gandesc cat de autentic sunt in viata mea referitoare la regulile pe care doresc ca el sa le invete. Le aplic deja in viata mea pe toate acestea? Spre exemplu: cat de sanatos mananc, daca vreau sa-l invat sa manance sanatos, cat de serios/serioasa sunt in legatura cu respectarea responsabilitatilor mele, etc. Sunt eu un model pe care sa vrea copilul meu sa-l urmeze?

Putem sa ne pregatim interior, fiind in acelasi timp constienti ca oricum, realitatea ne va depasi asteptarile. Vom invata treptat sa fim parintele de care are nevoie copilul real, si nu acela imaginat de noi, dar va creste probabilitatea de a face asta dintr-un spatiu de deschidere, flexibil, avand o atitudine de genul: “Aha, deci asta inseamna sa ai un copil! Sunt curios/oasa cum ma va transforma aceasta experienta!”.