Ascultă și vei fi ascultat!

Imagineaza-ti urmatoarea situatie: copilul vine acasa de la scoala si se inchide in camera lui. E suparat dar tu nu stii asta pentru ca nici nu te-ai uitat la el cand a intrat. Strigi la el sa se spele pe maini apoi sa vina la masa. Nu primesti niciun raspuns. Mai strigi o data. Nimic!

Mintea ta zboara la cate lucruri mai ai de facut. Poate ca trebuie sa pleci pe undeva ori sa termini ce ai de lucru. Cand vezi ca al tau copil nu raspunde asteptarilor pe care le ai, incepi sa-ti spui povestea obisnuita: “Of, ma gandeam ca daca se mai mareste, o sa fie mai usor cu el! Iar nu ma asculta! Iar trebuie sa strig la el ca sa faca niste lucruri simple: sa se spele pe maini, sa se schimbe… De ce oare n-am si eu un copil ascultator?!” Monologul mental continua si timpul trece. Gandurile te fac sa simti din ce in ce mai multa furie asa ca mergi in camera lui si explodezi: “N-auzi de cate ori ti-am zis sa vii?”

Copilul te priveste cu ochii inlacrimati si striga si el: “Lasa-ma-n pace!!!!”. Conflictul escaladeaza iar deconectarea e totala.

Cum s-a ajuns aici? Ce a facut mama de a atras un asemenea comportament din partea fiului? Pentru ca da, responsabilitatea mamei in crearea acestei dinamici e uriasa. Nu vorbim aici despre vina nimanui, ci despre a deveni constienti de partea noastra din cadrul relatiei. Catalogam cu usurinta copiii drept: neascultator, obraznic, fara sa vedem cum contribuim noi la asta. In acest caz mama a uitat un “mic” amanunt: sa vada cu adevarat ce are nevoie fiul ei in acel moment, fiind prea “pierduta” in planurile ei.

Cum s-ar fi putut derula aceasta situatie in mod diferit?

Totul incepe cu starea de spirit a mamei. Daca ea se pregateste interior sa fie prezenta cu adevarat pentru momentul intoarcerii acasa a copilului, totul se schimba. Mama isi ia cateva minute pentru a-si linisti gandurile. Stie care are multe lucruri de terminat dar ALEGE sa faca o pauza. Realizeaza ca fiecare moment e unic si vrea sa profite cat mai  mult de cel care urmeaza.  Se gandeste la momentul intoarcerii fiului, se conecteaza la bucuria pe care i-o trezeste prezenta lui.

Copilul ajunge acasa si ea il primeste cu o imbratisare, aratandu-i cat de important este pentru ea. Apoi il priveste in tacere, deschisa si receptiva. Nu-l interogheaza in legatura cu ce s-a intamplat la scoala, insa ii OBSERVA starea emotionala. Il poate spune: “Vad ca esti cam trist/suparat. Ai vrea sa vorbim despre asta?”. Copilul raspunde ca nu, apoi merge direct in camera lui. Mama constientizeaza ca el trebuie sa se spele pe maini dar ca, in acel moment, e mai IMPORTANTA starea lui emotionala decat regula casei. Il urmeaza si-i spune: “Daca vrei sa vorbim sunt aici!”. El ii raspunde: “As vrea sa stau singur!”.

Mama ii respecta spatiul si iese. Stie ca indifferent ce se intampla cu copilul, el are resursele sa-i faca fata. Ori sa ceara ajutorul la nevoie.

Dupa cateva minute, copilul vine si ii da mamei o imbratisare. Stau asa cateva minute timp in care copilul e alinat de calmul si prezenta ei linistitoare. Simte intuitiv ca nu trebuie sa spuna nimic din ce-l supara daca nu vrea. SPATIUL pe care i l-a acordat mama pentru a sta cu sentimentele lui il apropie emotional de aceasta asa ca el vrea sa impartaseasca ce-i in sufletul lui. Are incredere ca va fi ascultat si ca ei ii pasa de starea lui interioara. Ii povesteste pe scurt ce s-a intamplat, primind VALIDARE EMOTIONALA.

Apoi merge sa se spele pe maini si zambeste. Nu-i e teama de ce simte. Stie ca emotiile il fac puternic si e in regula sa le exprime intr-un mod asertiv. Doar asa a vazut la parintii sai pe care ii iubeste extrem de mult!